Conferință SESIUNE DE COMUNICĂRI U.N.A.T.C. Shakespeare în lectura coregrafică a marilor creatori ai sec. XX – XXI, Conferință susținută de Conf. univ. dr. Simona Șomăcescu
22 mai @ 11:00 am
Începând din secolul al XVIII lea, odată cu reforma propusă Jean Georges Noverre în cartea sa intitulată „Scrisori despre dans și balete”(1760), temele spectacolelor coregrafice vor fi inspirate și din piesele renumitului dramaturg englez William Shakespeare. De-a lungul secolelor, aceste montări au stârnit deopotrivă entuziasmul dar și dezbateri aprinse în rândul criticilor de teatru, nedumeriți fiind în ceea ce privește posibilitatea de a transpune textul unei piese, scrisă în secolul al XVI lea, respectiv al XVII lea, într-un limbaj nonverbal, căci valoarea operelor lui Shakespeare nu rezidă doar în intriga pieselor, ci poate mai ales a metaforelor, imaginilor plastice create de verbul său! Coregrafi inspirați precum: Maurice Bejart, Kenneth McMillan, Angelin Preljocaj, Edward Clug, Mihaela Atanasiu, Alexander Ekman, Ioan Tugearu, John Cranko, Gheorghe Iancu sau Boris Eifman, propun de-a lungul timpului propria versiune regizorală a pieselor marelui dramaturg, intrate deja în patrimoniul cultural universal. În acest sens, prelegerea intitulată „Shakespeare în lectura coregrafică a marilor creatori ai secolelor XX – XXI” prezintă o cercetarea privind această abordare coregrafică a pieselor „bardului din Avon”.
Organizate în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” București