Scopurile activităților dedicate mediului pre-universitar ale atelierelor EDU Film sunt:- să formeze prin activități educative un viitor public deschis spre forme diverse de cinematografie și să popularizeze educația audiovizuală și istoria culturii, atât de necesare societății contemporane în care trăim; – să antreneze competențe estetice și de viață ale elevilor prin artă și să dezvolte participativitatea; – să educe interdisciplinar și să promoveze educația bazată pe competențe transversale și pe parteneriatul între profesor și elev (dublul-transfer).
Descriere companie:
UNATC este o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional. Prin programele sale, care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, universitatea le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, masterat și doctorat.