Words, words, words spune povestea unui vis în care actorul, apărând pe o scenă fără să-și știe replicile, îl întreabă pe regizor (William Shakespeare însuși) ce are de jucat. Pe această premisă se stabilește o relație între cei doi: Shakespeare (voiceover) îi oferă actorului câte un monolog, ceea ce îl aduce treptat la viață, în vreme ce actorul se caută în personajele sale, fără a se regăsi total vreodată.
Descriere companie:
UNATC este o instituţie publică de învăţământ superior finanţată de stat, recunoscută pe plan internațional. Prin programele sale, care pun accentul pe cercetare, inovație, diversitate și interdisciplinaritate, universitatea le oferă studenților oportunitatea de a se specializa în domeniul teatrului și în cel al filmului, precum și în domenii mixte, la nivel de licență, masterat și doctorat.