Woods of Birnam Company: Macbeth in concert (GE)
Macbeth în concert
De William Shakespeare
Traducător: Dorothea Tieck și Heiner Müller
Nume companie: Woods of Birnam Company
Țară companie: Germania
Regizor: Christian Friedel
Distribuție:
Christian Friedel – Actor și vocalist / Macbeth
Uwe Pasora – Chitară bas
Philipp Makolies – Chitară
Onno Dreier – Clape
Christian Grochau – Tobe
Echipa de creație:
Muzica: Woods of Birnam
Scenografie: Hannah Rolland & Bernd Mahnert
Video: Clemens Walter, Jonas Dahl
Costume: Ellen Hofmann
Lumini: Robert Kröber, Johannes Zink
Sunet: Torsten Staub
Making of: Benedikt Kauff
Merchandise: Birgit Bräuer
Subtitrări: Anne Hirth
Garderobă: Ulrike Huste
Producție-Management: Mario Cetti, Helen Boos
Sinopsis spectacol:
Considerată cea mai întunecată piesă a lui William Shakespeare, Macbeth a fost interpretată și jucată de nenumărate ori în lume. În formă succintă, acest text se dovedește a fi și cel mai accesibil. Trupa germană WOODS OF BIRNAM, condusă de actorul și muzicianul Christian Friedel, folosește acest text pentru a prezenta o formă de expresie spectaculoasă în care teatrul și concertul se îmbină, iar drama lui Macbeth devine propriul său coșmar. Fiind prima producție a nou-fondatului colectiv artistic WOODS OF BIRNAM COMPANY, acest spectacol este susținut cu design video elaborat, rafinat prin sound design intensiv și un show de lumini aproape arhitectural. Scoțianul avid de putere, consumat de propria vinovăție, nu a mai fost nicicând văzut în acest mod. Totul se petrece în mintea sa, dar publicul poate privi înăuntru și experimenta cu intensitate modul în care omul își poate influența propriul destin, și cum unele decizii pot lua o întorsătură întunecată.
Descriere companie:
“Woods of Birnam Company” este un colectiv artistic interdisciplinar din Dresden, Germania – o alianță a trupei WOODS OF BIRNAM și a colaboratorilor săi de lungă durată.
Biografie regizor:
Christian Friedel a studiat la școala O+o Falckenberg din München și apoi a fost angajat la Staatsschauspiel Bavarez. Între 2006 și 2009, a fost membru al distribuției la Staatsschauspiel Dresden. Printre alte piese, a fost distribuit în rolul principal în Anii de ucenicie a lui Wilhelm Meister de Goethe (reg. Friederike Heller), Peer Gynt de Ibsen (reg. Nuran David Calis) și Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Brecht (regia Tilmann Köhlers). A fost invitat la Berliner Theatertreffen în rolul principal din Don Carlos de Schiller (reg. Roger Vontobel). A interpretat rolul lui Hamlet în fața unei săli pline de spectatori din 2012, cu spectacole la Festivalul Shakespeare din Castelul istoric Kronborg din Helsingør. Din 2016, Friedel continuă să joace în piese la Staatsschauspiel Dresden și la Schauspielhaus Düsseldorf, precum adaptarea lui Robert Wilson a lui The Sandman de ETA Hoffman și Dorian bazat pe elemente din Oscar Wilde. În afara actoriei, Friedel lucrează ca muzician cu trupa sa, „Woods of Birnam” și ca regizor. A montat spectacolul tematic Shakespeare, Căutându-l pe William, în 2016 la Dresdner Schauspielhaus. În sezonul 2020/2021, a creat Căutându-l pe Macbeth, un spectacol în stil concert și o prezentare pentru întreaga producție a lui Macbeth care urma să fie montată din toamna anului 2022. De atunci se joacă cu casa închisă. Friedel a regizat de asemenea mai multe piese la Deutsche Theater Göttingen. A montat Antigona lui Sofocle în 2017 și Schwanengesang de Franz Schubert în 2018. Christian Friedel joacă în mod regulat în fața camerei. A jucat în filmul lui Michael Haneke, The White Ribbon. În prezent, joacă în serialul foarte apreciat de televiziune germană, Babylon Berlin, în rolul fotografului polițist Gräf.
Nominalizări și/sau premii regizor:
În 2010, Friedel a fost premiat cu Premiul Erich Pronto al Förderverein Staatsschauspiel Dresden e.V. Pentru rolul său principal în filmul lui Hirschbiegel, ELSER, a primit premiul Metropolis și a fost nominalizat la premiile German și European Film ca cel mai bun actor. „Zona de Interes” de Jonathan Glazier, un dramă sobră despre comportamentul unui comandant nazist în timpul Holocaustului, în care Friedel a jucat rolul principal alături de Sandra Hüller, a câștigat Marele Premiu la Festivalul de Film de la Cannes din 2023 și un premiu Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin.
Durată spectacol: 1h 40 minute(fără pauză)
Mențiuni speciale spectacol: Ceață și lumini stroboscopice – avertizare pentru publicul care suferă de epilepsie.